Istoric | Geografie | Monografie | Stema |   Însemne  
  Comunicate | Autorități | Legislație | Sesizări |   Cultura   
home > cultura > muzeul judetean
 
 Hotărâri
 Dispoziții
 Organigramă
 Regulamente
 Buget
 Instituții subordonate
 Servicii publice deconcentrate
 Primării
 Prefectura
 e-guvernare
Muzeul Judetean
 
Arheologie-Istorie
Arta
Stiintele Naturii
Etnografie si
Arta Populara
   

Galerii


Muzeul de Etnografie și
Artă Populară
      Muzeul de etnografie și artă populară, adăpostit în palatul Toldalagy (monument istoric din sec. XVIII) din Piața Trandafirilor nr. 11, este o instituție care desfășoară un proces cultural-educativ de păstrare, cercetare și valorificare a creațiilor țărănești din județul Mureș, un spațiu în care interculturalitatea este inerentă datorită sistemului de relații, interferențe și influențe reciproce a românilor, maghiarilor și sașilor ca urmare a îndelungatei conviețuiri în această zonă.
     Colecțiile aparțin domeniilor: ocupații, meșteșuguri, textile, port popular, ceramică, mobilier, icoane pe lemn și pe sticlă. Prin intermediul expoziției de bază publicul are posibilitatea să vină în contact cu satul mureșean tradițional, cu aspecte azi dispărute, mărturie a unei trainice civilizații rurale românești, maghiare și săsești ce a înflorit și s-a dezvoltat pe acest teritoriu.

Colțul cu pat din interiorul țărănesc al zonei Târnavelor

Costum femeiesc românesc și maghiar din Valea Mureșului

Țurca din Valea Mureșului

Concert de colinde


Daruri pentru colindători
     Serile muzeale organizate în preajma sărbătorilor de iarnă redau obiceiuri străvechi din solstițiului de iarnă, manifestări ce animau întreaga comunitate a satului.
     Prin reamintirea unor vechi obiceiuri se încearcă recrearea atmosferei din trecut din preajma Crăciunului. Colindele copiilor sunt răsplătite și la muzeu în mod tradițional cu mere, nuci și colăcei.

     Colindatul copiilor și cel al cetei de feciori însoțit de "turcă" sau "capră" reprezintă formula tradițională a obiceiului colindatului de Crăciun. "Turca", mască animalieră de sorginte precreștină, este deosebit de ornamentată în zona Văii Superioare a Mureșului, capul și velința fiind acoperite în întregime cu franjuri de lână, zurgălăi, prâsnele de aramă luate de la chimirul feciorilor, rondele de iască încrustate cu motive geometrice. La sfârșitul jocului țurcii, aceste "discuri solare" erau desprinse și bătute pe meștergrinda casei pentru spor la casă.