Istoric | Geografie | Monografie | Stema |   Însemne  
  Comunicate | Autorități | Legislație | Sesizări |   Cultura   
home > cultura > centrul creatiei populare > obiceiuri din judetul Mures
 
 Hotărâri
 Dispoziții
 Organigramă
 Regulamente
 Buget
 Instituții subordonate
 Servicii publice deconcentrate
 Primării
 Instituția Prefectului
 e-guvernare

OBICEIURI DIN JUDEȚUL MUREȘ

     În satele județului Mureș se păstrează de asemenea o multitudine de obiceiuri, dintre care amintim câteva, interesante pentru ochiul călătorului ce poposește pe aceste meleaguri, dar și pentru cei ce caută vastul spațiu și diversitatea în manifestare a culturii tradiționale.

ȚURCA

     Obicei de colindat al cetei de feciori, practicat în special în satele de pe Mureșul Superior, în seara și noaptea de Ajun a Crăciunului, dar a cărui pregătire începe la intrarea în post, cu alegerea vătafilor cetei și a locului unde se va face "Berea" - casa unde se vor aduna tinerii - feciori și fete - în serile din post, chemați prin ,,buciu'' (bucium), pentru a pregăti turca. Numele obiceiului vine de la masca zoomorfă deosebit de interesantă ce însoțește cu jocul ei colindele specifice ale cetei de feciori - animal fantastic, simbol al zeiței preistorice care poartă numele feminin al taurului, obiceiul păstrând ecourile miturilor precreștine legate de moartea și renașterea naturii, cu rol refertilizator.
     Ceata, formată din tinerii din sat, câțiva dintre bătrânii buni cunoscători ai obiceiului și colindelor specifice, turca, jucată de un tânăr priceput, "bgidușul", însoțitorul îndeaproape al acesteia și conducătorul ceremoniei, și câțiva muzicanți, colindă toate casele din sat, începând de la cea a preotului, urând pace și sănătate, colindele fiind menite să asigure belșugul în casa celui colindat în anul care vine. În casele unde sunt fete de măritat sau neveste tinere, acestea sunt jucate de către feciori. Colinda turcii este plătită de fiecare casă, în produse și bani, cu care se organizează masa si petrecerea pentru toți cei care au primit-o, la Bobotează. Azi obiceiul îl mai întâlnim, reluat cu regularitate, an de an, în Idicel Sat și Idicel Pădure, Săcalu de Pădure, Deleni, Pietriș, Vătava, Bistra Mureșului etc.


FĂRȘANGUL

     Este un vechi obicei care se mai păstrează și în prezent în unele localități cu populație maghiară din județul Mureș (Chibed, Cîmpenița, Fîntînele, Sîncraiu de Mureș, Breaza). Înainte de intrarea în Postul Paștelui, de obicei într-o zi de sâmbătă, un alai de feciori, îmbrăcați în costume specifice, întruchipând diferite personaje (miri, husari, unii dintre ei călare, paznici ai alaiului, cerșetori etc, însoțiți de muzicanți), colindă satul, casă cu casă, joacă fetele gazdelor, fiind răsplătiți cu mâncare și băutură. Spre seară se adună la căminul cultural, împreună cu fetele din sat, unde se încinge o petrecere până dimineață. Este un ultim prilej de petrecere înainte de intrarea în Postul Paștelui.


NUNTA

     O nuntă tradițională în unul din satele mureșene, în oricare din sub-zonele etno-folclorice, era un adevărat spectacol pentru ochiul privitorului, un spectacol la care participă ca actori aproape întreaga comunitate sătească. De la chemătorii care plecau în vinerea dinaintea nunții prin sat, pentru a chema lumea la petrecere, urmând "steagul" sau petrecerea mirilor și a tinerilor de sâmbătă seara, pregătirile de duminică dimineața de la casa miresei și a mirelui, îmbrăcatul acestora, mersul pe "cale mare" al alaiului de nuntași de la casa mirelui, la cea a miresei, însoțiți de 8-10 călăreți în straie de sărbătoare și cu caii maiestuos împodobiți, luatul zestrei miresei, colăcăritul și strigatul peste poartă, jocul în drum la biserică, "ospățul" cu muzica, jocurile și strigăturile specifice ocaziei, chiuiturile la găină, toate urmau un tipar bine stabilit, complex, menit să marcheze cum se cuvine momentul deosebit de important din viața tinerilor. Și astăzi sunt localități în care măcar în parte acest ceremonial de nuntă este respectat, și perechi de tineri care se reîntorc cu dragoste la aceste vechi modele.

CSÉPTÁNC - Jocul cu îmblăciul


     Joc maghiar specific localității Măgherani, ce pornește din una dintre vechile tradiții care se petrecea în timpul verii, după seceriș, în perioada când nu se lucra mecanizat în agricultură ci se secera cu secera, cerealele se adunau și se depozitau în șură, iar după ce se uscau se îmblăteau cu îmblăciul. Adunarea recoltei era un prilej de bucurie și o zi de sărbătoare pentru țăran, fiindcă grâul asigura posibilitatea de supraviețuire pentru familia sa. Cum clăcile se făceau de multe ori cu "ceterași", terminându-se cu muzică și dans, în timp s-a încetățenit un joc anume, în care gazda făcea cu îmblăciul niște mișcări specifice de dans în timp ce îmblătea. Astfel s-a păstrat la Măgherani ,,dansul cu îmblăciul", un joc inedit, specific acestei localități, pe care îl regăsim astăzi în repertoriul mai larg al ansamblului folcloric maghiar de aici.


ȘEZĂTOAREA

     În serile lungi de peste iarnă, femeile și tinerele fete se adunau la o casă, pe criterii de vecinătate sau rudenie, în șezătoare, prilej de muncă (tors, cusut, brodat și alte operații necesare pentru obținerea pânzei, a lânii, pentru articolele de îmbrăcăminte și alte textile de uz gospodăresc), dar important și sub aspect al socializării și ca formă de petrecere a timpului, aici cântându-se cântece, spunându-se ghicitori, așteptându-se feciorii care veneau în șezători pentru a întâlni tinerele fete. Deși în prezent numărul articolelor pe care femeile le lucrează cu mâna lor este mult mai mic, practica încă se păstrează, în special în satele mai conservatoare în ce privește păstrarea vechilor tradiții.