Imagini vechi ale oraşului Târgu Mureş

În centrul Podişului Transilvaniei, în culoarul larg al văii Mureşului, municipiul Târgu-Mureş apare ca unitate administrativă, definită în memoria istorică scrisă a posteriotăţii, în jurul anului 1300. Poziţia geografică şi traficul intens al locului au fost factori constanţi, care au determinat, chiar în perspectivă istorică, soarta aşezării, conferindu-i, încă de la începutul secolului al XIV-lea, caracterul specific de târg. Însăşi numele sub care apare oraşul în izvoare istorice accentuează acest caracter: Forum Siculorum (Târg al Secuilor) sau Novum Forum Siculorum (Noul Târg al Secuilor), acestea fiind primele denumiri ale oraşului. În anul 1599, voievodul Mihai Viteazul îl va întitula drept "oppidi nostri Zekelywasarhely" (Târgul nostru Zekelyvasarhely). Drepturile şi privilegiile regale şi voievodale, acordate, în repetate rânduri, oraşului, în cursul secolelor XIV-XV, i-au accentuat calitatea de centru comercial al regiunii, favorizând, deopotrivă, dezvoltarea meşteşugurilor şi apariţia instituţiilor orăşeneşti. Procesul se accentuează în cursul secolului al XV-lea, datorită privilegiului din 28 august 1482, dat de regele Matei Corvinul, prin care se acordă oraşului dreptul de a ţine anual trei târguri. Deşi, pornit pe drumul dezvoltării urbane mai bine de un veac, din punct de vedere juridic, oraşul întră în rândul marilor centre urbane transilvănene abia în anul 1616, dată la care obţine, de la principele Gabriel Bethlen, titlul de "oraş liber regesc".

Privilegiul prin care principele Gabriel Bethlen ridică oraşul Tîrgu Mureş la rangul de oraş liber regesc şi care a asigurat cadrul legal şi pentru ridicarea cetăţii.

Tot atunci, se va pune şi problema ridicării cetăţii. Situat la est de centrul actual al oraşului, având în incintă Biserica Reformată, înconjurată cu un zid de apărare construit în plan pentagonal, având şapte bastione, Complexul Cetăţii Medievale din Tîrgu Mureş este una dintre cele mai vechi şi mai monumentale clădiri de acest gen din Transilvania. Înfiinţarea aşezământului este legată de stabilirea ordinului franciscan în oraş, pe la sfârşitul secolului al XIII-lea. Primul document care atestă existenţa unei construcţii în acest loc datează din anul 1400. Biserica şi mînăstirea se extind treptat, construcţia fiind terminată, probabil, în jurul anului 1442. Nici dimensiunile, nici înfăţişarea iniţială nu se cunosc, datorită numeroaselor modificări ulterioare. Monumentalitatea edificiului demonstrează, însă, apartenenţa la perioada şi stilul goticului târziu. O primă modificare a avut loc în 1492, cînd, prin împrejmuirea cu ziduri de piatră a bisericii şi mănăstirii, acestea sunt transformate în fortăreaţă, din dispoziţia voievodului Transilvaniei, Stefan Báthori. Mai târziu, la începutul secolului al XVII-lea, pe vremea luptelor interne şi ale intervenţiilor generalului Basta, atît fortăreaţa, cât şi biserica au suferit mari distrugeri. La îndemnul şi sub îndrumarea lui Tamás Borsos - diplomat remarcabil, sol al principelui Gabriel Bethlen la Constantinopol şi jude al oraşului între anii 1594-1607 - încep lucrările de reconstrucţie şi fortificare. Denumirile bastioanelor din cetatea Târgu-Mureşului, păstrate de tradiţie, precum cel al "pantofarilor", "cojocarilor", "dogarilor", "măcelarilor", "croitorilor", ne duc şi azi cu gândul la aportul acestora la înălţarea fortificaţiei protectoare a oraşului. Însuşi Nagy Szabó Ferenc, vestitul cronicar al oraşului, căpitan al apărătorilor din cetate, era staroste al breslei croitorilor. După ocuparea cetăţii de către trupele austriece, ea devine sediul garnizoanei militare cantonată în oraş.

Oraşul Tîrgu Mureş în anul 1827. Gravura lui Nagy Sándor după desenul realizat de Mikolai Tóth István.

Memoria istoriei consemnează faptul că Târgu-Mureşul a devenit oraş liber regesc, la 300 de ani după Cluj, şi şi-a păstrat multă vreme caracterul unui orăşel. Nu încape îndoială, însă, că viaţa sa economică a fost organizată începând cu Evul Mediu, după modelul occidental, ceea-ce i-a asigurat permanent statutul specific de "locul celui mai amplu târg din Ardeal". Acest statut, ce se va regăsi în specificul urbanistic al său, în înfăţişarea "pieţii" din centrul oraşului, se va păstra până în a doua jumătate a veacului al XIX-lea.      Martor al unor evenimente politice deosebite, cum a fost Dieta din 1571, care, într-o epocă zguduită de războaie religioase, a proclamat libertatea confesională, sau înscăunarea principelui transilvan, Francisc Rákóczi II., oraşul nu va fi ocolit nici de valurile evenimentelor politice euro-pene. La 24-25 martie 1848, vestea revoluţiei de la Pesta pune în mişcare oraşul de pe Mureş. Alături de populaţia maghiară, sărbătoresc tinerii cancelişti români, Avram Iancu, Al. Papiu Ilarian şi alţi protagonişti ai revoluţiei române. De aici pornesc spre Câmpia Blajului. Peste un an, generalul Bem îşi instalează aici Marele Cartier, iar poetul maghiar Petőfi Sándor, tot de aici va pleca pe fatalul câmp de luptă din Albeşti. Memoria lor a fost cinstită de către locuitorii urbei, care le-au ridicat statui în piaţa centrală.      Oraşul va păşi pe calea modernizării în zorii noului veac datorită meritelor primarului dr. Bernády György. Canalizarea, iluminatul public, construcţiile de şcoli, de clădiri publice, o serie întreagă de instituţii păstrează astăzi amintirea primarului făuritor al urbei moderne.

1. Oraşul văzut dinspre vest (anii 1800) 2. Cetatea la începutul sec. XX 3. Tabla Regească (1789) 4. Colegiul Reformat (anii 1800) 5. Biblioteca Teleki (1802)

Oraşul păstrează azi amprentele diferitelor stiluri arhitectonice, cum ar fi goticul bisericii din cetate; barocul pur al Bisericii de Piatră a lui Ioan Bob, sau cel al bisericii romano-catolice Sf. Ion Botezătorul; dar şi pe cel al palatelor franceze, ce se regăseşte în palatul Toldalagi, ce găzduieşte azi Muzeului de Etnografie; sau barocul târziu, îmbogăţit cu elemente clasiciste al clădirii Curţii de Apel, fosta Tabla Regească. Aceastei varietăţi de stiluri li se va alătura, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, noul stil al palatelor din piaţa centrală a oraşului, sau cel al Palatului Administrativ şi al Palatului Culturii: stilul secession. Construite din iniţiativa primarului dr. Bernády György, după planurile arhitecţilor Komor Marcell şi Jakab Dezső, sediul Primăriei (1906-1907) şi Palatul Culturii (1911-1913) sunt dintre cele mai reprezentative clădiri ale secessionului ardelean.      Construite în maniera şcolii lechneriene, cele două clădiri se împun atât prin decoraţia exterioară, cât şi prin cea interioară, realizate din materiale autentice, valoroase. Cel mai important for al manifestărilor cultural-ştiinţifice din oraş, Palatul Culturii, găzduieşte azi instituţii de cultură reprezentative, precum: Filarmonica de Stat, Biblioteca Judeţeană, Muzeul de Artă, Galeriile de Artă şi Muzeul de Istorie.