ROMÂNIA                                                                                      

JUDEȚUL MUREȘ                                                             PROIECT CONSILIUL JUDEȚEAN

 

 

 

 

 

HOTĂRÂREA NR._____

        din___________________2008

privind aprobarea modificării organigramei și statului de funcții ale

 Teatrului pentru Copii și Tineret „ARIEL” și Bibliotecii Județene Mureș

 

 

 

          Consiliul Județean Mureș,

          Văzând expunerea de motive nr. 13.915 din 18.IX.2008 a Serviciului Resurse Umane, Consilieri Președinte, privind aprobarea modificării organigramei și statului de funcții ale  Teatrului pentru Copii și Tineret „ARIEL” și Bibliotecii Județene Mureș,

          Având în vedere solicitările Teatrului pentru Copii și Tineret „ARIEL” și Bibliotecii Județene Mureș  înregistrate la Consiliul Județean Mureș sub nr.13513 din 11 septembrie 2008 și respectiv nr.13302 din 8 septembrie 2008,

          În temeiul art.97 alin.(1) din Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată,

 

 

h o t ă r ă ș t e:

 

 

          Art.1. Se aprobă modificarea organigramei și  statului de funcții ale Teatrului pentru Copii și Tineret „ARIEL”,  conform anexelor 1 și 2.

          Art.2. Se aprobă modificarea organigramei și statului de funcții ale Bibliotecii Județene Mureș,  conform anexelor 3 și 4.

          Art.3. Orice alte dispoziții contrare se abrogă.

          Art.4. Anexele 1 – 4 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

          Art.5. Teatrul pentru Copii și Tineret „ARIEL” și Biblioteca Județeană Mureș  vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

 

 

   PREȘEDINTE

                                                                             AVIZAT PENTRU LEGALITATE

                 Lokodi Edita Emöke        

                      SECRETAR

      Aurelian Paul Cosma

 

 

 

  

    


                     ROMÂNIA

                JUDEȚUL MUREȘ

             CONSILIUL JUDEȚEAN

Serviciul Resurse Umane Consilieri Președinte

   Nr.13.915 din 18.IX.2008

 

EXPUNERE DE MOTIVE
la proiectul de hotărâre privind aprobarea modificării organigramei și  statului de funcții

ale Teatrului pentru Copii și Tineret „ARIEL” și Bibliotecii Județene Mureș

 

          Consiliul Județean Mureș a aprobat prin Hotărârea nr.44/2007 Regulamentul de organizare și funcționare, organigrama și numărul de posturi pentru Teatrul pentru Copii și Tineret „ARIEL”. Cei 59 de angajați – personal artistic, administrativ și tehnic, realizează producții de spectacole pentru copii și tineret în limba română și maghiară, programe de teatru educațional, proiecte de artă participativă, etc.

          În interesul ascensiunii valorice a activității instituției și creșterii potențialului profesional, unii angajați și-au completat studiile, urmând a fi promovați pe studiile corespunzătoare prin transformarea posturilor pe care le dețin. De asemenea, procesul de amenajare a unui nou sediu și derularea unor proiecte artistice cu finanțare internă și externă determină creșterea responsabilităților și atribuțiilor contabilului șef fapt pentru care se solicită transformarea postului de contabil șef în director economic.      

          Având în vedere evaluarea pozitivă a activității profesionale a domnului director Cadariu Gavril, funcția de execuție de regizor artistic gradul I, deținută de acesta, se transformă în regizor artistic, gradul IA.

          Pe aceste considerente, Teatrul pentru Copii și Tineret „ARIEL”, sub numărul 248 din 3 septembrie 2008, a solicitat efectuarea unor modificări la statul de funcții și organigrama instituției, precum și aprobarea numărului de personal de 60.

          Prin Hotărârea Consiliului Județean Mureș nr.84/27.07.2006 au fost aprobate: Regulamentul de organizare și funcționare, organigrama și statul de funcții pentru Biblioteca Județeană Mureș. De asemenea prin Hotărârea Consiliului Județean Mureș  nr.9 din 25 ianuarie 2007 a fost aprobat un nou stat de funcții cu un număr de 66 posturi. Numărul de personal s-a modificat și prin anexa 4 la Hotărârea Consiliului Județean Mureș nr.1/31.01.2008 aprobându-se pentru Biblioteca Județeană Mureș un număr de 67 de posturi, pentru anul 2008.

          Metodologia pentru stabilirea normelor de evaluare a performanțelor profesionale individuale și de aplicare a criteriilor de stabilire a salariilor de bază între limite pentru instituțiile publice de cultură aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.125 /10.03.1999, stabilește la art.25 (c) că în situația în care "punctajul realizat de angajat se situează peste limita maximă a punctajului postului... angajatul este promovabil pe o funcție superioară”.

          Având în vedere faptul că, în conformitate cu prevederile art.6, alin.(2) din Ordonanța Guvernului nr.10/2008, în perioada 01.05.2008 – 30.09.2008 se evaluează performanțele profesionale individuale ale angajaților din cadrul Bibliotecii Județene Mureș, pentru anul 2007, mai multe persoane au obținut rezultate care permit promovarea în grad, treaptă sau funcție în condițiile actului normativ mai sus amintit.

          Pe aceste considerente, Biblioteca Județeană Mureș, sub numărul 611 din 8 septembrie 2008, a solicitat efectuarea unor modificări în statul de funcții al instituției, aprobat prin anexa la H.C.J.nr.9/2007, cu încadrarea în numărul de personal de 67.

          Având în vedere cele de mai sus, se supune spre dezbatere și aprobare proiectul de hotărâre privind aprobarea modificării organigramei și statului de funcții ale Teatrului pentru Copii și Tineret „ARIEL” și Bibliotecii Județene Mureș.

p. PREȘEDINTE,

Szabo Árpád

VICEPREȘEDINTE

 

                        ȘEF SERVICIU,                                                       

                           Elena Gâlea                                                                          ÎNTOCMIT,

                                                                                                                          Elena Popa