ROMÂNIA
JUDETUL MURES
CONSILIUL JUDETEAN


PROIECT

H O T A R Â R E A NR.
din 2003
privind acceptarea donatiei Asociatiei pentru Orfelinatele din România "Pentru Copiii Nostri" si darea in administrare a bunurilor preluate in domeniul public judetean

Consiliul Judetean Mures,
Analizând Expunerea de motive nr.5063/10.06.2003 a Directiei Generale Buget-Finante si Asistenta Economica,
Având in vedere prevederile Hotarârii Guvernului nr. 347/2002 pentru aprobarea programelor de interes national in domeniul protectiei drepturilor copilului si punctul 17.8 din contractul nr.209/2002 incheiat intre Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului si Adoptie si Asociatia pentru Orfelinatele din România "Pentru Copiii Nostri",
In conformitate cu articolele 109 si 123 alin.(3) din Legea administratiei publice locale nr. 215/2001,

h o t a r a s t e :

Art.1 (1) Se accepta donatia Asociatiei pentru Orfelinatele din România "Pentru Copiii Nostri" cu sediul in Bucuresti, str.Soldat Simion Stefan nr.34, sector 4, donatie constând in imobile si bunuri mobile, cu date de identificare cuprinse in Anexa la prezenta hotarâre.
(2) Donatia lipsita de sarcini, este destinata celor 4 centre de plasament de tip familial pentru copii cu handicap sever din structura Directiei Generale pentru Protectia Drepturilor Copilului Mures.
Art.2 (1) Bunurile imobile ce fac obiectul ofertei de donatie se cuprind in domeniul public judetean si se dau in administrare Directiei Generale pentru Protectia Drepturilor Copilului Mures, in folosinta celor 4 centre de plasament de tip familial pentru copii cu handicap sever.
(2) Bunurile mobile (autoturisme, mobilier, obiecte de uz casnic) ce fac obiectul ofertei de donatie se transfera in patrimoniul Directiei Generale pentru Protectia Drepturilor Copilului Mures, in folosinta celor 4 centre de plasament de tip familial pentru copii cu handicap sever.
Art.3 Pentru indeplinirea prezentei hotarâri raspunde Directia Generala pentru Protectia Drepturilor Copilului Mures.
Art.4 Prezenta hotarâre se comunica Directiei Generale Buget-Finante si Asistenta Economica si Directiei Generale pentru Protectia Drepturilor Copilului Mures.

PRESEDINTE
Ing. Virág György

Avizat pentru legalitate
SECRETAR GENERAL
Toganel Ioan


ROMÂNIA
JUDETUL MURES
CONSILIUL JUDETEAN
DIRECTIA GENERALA BUGET-FINANTE
SI ASISTENTA ECONOMICA
Nr. 5063/10.06.2003


EXPUNERE DE MOTIVE
la proiectul de hotarâre privind acceptarea donatiei Asociatiei pentru Orfelinatele din România "Pentru Copiii Nostri" si darea in administrare a bunurilor preluate in domeniul public judetean


In aplicarea Hotarârii Guvernului nr. 347/2002 pentru aprobarea programelor de interes national in domeniul protectiei drepturilor copilului, a fost incheiat Contractul de prestare de servicii nr. 209/30.09.2002 intre Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului si Adoptie, ca autoritate contractanta si Asociatia pentru Orfelinatele din România "Pentru Copiii Nostri".
In baza acestui contract, Asociatia a achizitionat un numar de 4 imobile in Tg.Mures, 2 autoturisme, mobilier si obiecte de uz casnic destinate functionarii a 4 centre de plasament de tip familial pentru copii cu handicap sever, centre infiintate prin transferul unui numar de copii de la Caminul Spital Brâncovenesti in cadrul Programului PIN2-MS.
Conform punctului 17.8 din contractul incheiat, la transferarea serviciilor, bunurile achizitionate de asociatie urmeaza a fi transmise gratuit, respectiv donate Consiliului Judetean Mures.
Având in vedere caracterul public al imobilelor, se propune cuprinderea acestora in domeniul public judetean si darea in administrare catre Directia Generala pentru Protectia Drepturilor Copilului Mures in folosinta celor 4 centre de plasament de tip familial pentru copii cu handicap sever.
In ceea ce priveste bunurile mobile (autoturisme, mobilier, obiecte de uz casnic, etc.) se propune transferul in patrimoniul Directiei Generale pentru Protectia Drepturilor Copilului Mures pentru a fi utilizate conform ofertei de donatie.
Având in vedere cele prezentate mai sus, se propune aprobarea proiectului de hotarâre alaturat.

DIRECTOR GENERAL ADJUNCT,
Albu Emil

VAZUT
VICEPRESEDINTE
Groza Emil