Casetă text:            ROMÂNIA                                                                               PROIECT

     JUDEȚUL MUREȘ

CONSILIUL JUDEȚEAN

 

 

 

 

HOTĂRÂREA Nr. ______

din ___________ 2003

privind organizarea Comisiei de evaluare și selecționare a asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, precum și a altor organizații neguvernamentale fără scop lucrativ, care inițiază și organizează programe și proiecte culturale și pot primi subvenții de la bugetul județean

 

 

 

            Consiliul Județean Mureș,

            Analizând Expunerea de motive nr. 8846/14.10.2003 a Direcției Buget-Finanțe și Asistență Economică,

            În conformitate cu prevederile articolului 11 din H.G. nr. 49/2003 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind stabilirea criteriilor de acordare a unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, precum și a altor organizații neguvernamentale fără scop lucrativ, care inițiază și organizează programe și proiecte culturale;

În temeiul prevederilor articolului 104 alin. (1) lit. “n” și articolului 109 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001,

 

 

Hotărăște:

 

 

            Art. 1. Se aprobă organizarea Comisiei de evaluare și selecționare a asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, precum și a altor organizații neguvernamentale fără scop lucrativ, care pot primi subvenții de la bugetul județean pentru inițierea și organizarea de programe și proiecte culturale, având următoarea componență:

1.       Suciu Victor, consilier județean

2.       Benedek Imre, consilier județean

3.       Iosib Viorel, director, Direcția Juridică și Administrație Publică

4.       Bartha Iosif, director, Direcția Buget-Finanțe și Asistență Economică

5.       Gâlea Elena, șef serviciu Resurse Umane și Consilieri Președinte

6.       Covaci Gabriela, consilier, serviciul Administrație Publică și Secretariat

7.       Andras Ștefan, consilier, compartiment Patrimoniu și Servicii Publice

8.       Bârsan Mărioara, consilier, serviciul Administrație Publică și Secretariat

9.       Moldovan Silvia, referent de specialitate, compartiment Patrimoniu și Servicii Publice

 

 

            Art. 2.  Până la data de 30. 11. 2003 comisia va alege dintre membri săi un președinte, prin vot deschis, iar acesta, la rândul lui, va desemna dintre membri, secretarul comisiei.

Art. 3. Regulamentul pentru acordarea de subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică,precum și altor organizații neguvernamentale fără scop lucrativ,care inițiază și organizează programe și proiecte culturale va fi aprobat prin dispoziție a Președintelui Consiliului Județean.

            Art. 4. De îndeplinirea prezentei hotărâri răspund membri comisiei și Direcția Buget-Finanțe și Asistență Economică.

            Art. 5. Prezenta Hotărâre se comunică membrilor Comisiei și Direcției Buget-Finanțe și Asistență Economică.

 

 

PREȘEDINTE

 

Ing. Virág György

 

 

 

                                                                                       Avizat pentru legalitate

                                                                                         SECRETAR GENERAL

 

Ioan Togănel

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DM/AS

ROMÂNIA

JUDEȚUL MUREȘ

CONSILIUL JUDEȚEAN

Direcția Buget-Finanțe și

Asistență Economică

Nr.8846/14.10.2003

Dosar II.F.2

 

 

 

EXPUNERE DE MOTIVE

 

 

la proiectul de hotărâre privind organizarea comisiei de evaluare și selecționare a asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, precum și a altor organizații neguvernamentale fără scop lucrativ, care inițiază și organizează programe și proiecte culturale și pot primi subvenții de la bugetul județean

 

            În baza Ordonanței Guvernului nr. 51/11 august 1998, aprobată și modificată prin Legea nr. 245/16.05.2001, se reglementează sistemul de finanțare de la bugetul de stat și/sau bugetele locale a programelor și proiectelor culturale.

            În condițiile art. 2.1 din Legea nr. 245/2001 “Asociațiile și fundațiile române cu personalitate juridică, precum și alte organizații neguvernamentale fără scop lucrativ, care inițiază și organizează programe și proiecte culturale, pot primi subvenții alocate de la bugetul de stat sau, după caz, de la bugetele locale, care vor fi utilizate în exclusivitate pentru acoperirea parțială sau integrală a cheltuielilor aferente programelor și proiectelor culturale stabilite ca beneficiare ale subvențiilor.”

            Prin Hotărârea Guvernului nr. 49/16 ianuarie 2003 s-au aprobat Normele Metodologice privind stabilirea criteriilor de acordare a unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, precum și altor organizații neguvernamentale fără scop lucrativ, care inițiază și organizează programe și proiecte culturale. Conform Hotărârii, evaluarea și selecționarea asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, precum și a altor organizații neguvernamentale fără scop lucrativ, se va face de către o Comisie de evaluare și selecționare care se organizează prin Hotărâre a Consiliului Județean sau Local pentru acordarea de subvenții de la bugetele locale.

            Modul de organizare și funcționare a Comisiei, precum și procedura evaluării și selecționării este prevăzută la articolele 11 – 19 din H.G. nr. 49/2003.

            Astfel, Comisia de evaluare și selecționare trebuie să fie formată din minimum 5 persoane.

            Asociațiile și fundațiile române cu personalitate juridică, precum și alte organizații neguvernamentale fără scop lucrativ, vor depune documentațiile de solicitare a subvențiilor la Registratura Consiliului Județean, în termen de 90 de zile de la aprobarea Legii Bugetului de stat pentru anul 2004.

            Documentația de solicitare a subvențiilor este analizată de către membri comisiei de evaluare și selecționare și va fi notată potrivit prevederilor art. 9 alin. (2) din HG nr. 49/2003, iar pentru fiecare solicitare de subvenționare Comisia va întocmi un raport de oportunitate.

            Comisia de evaluare și selecționare va înainta documentele privind asociațiile, fundațiile sau organizațiile neguvernamentale fără scop lucrativ selecționate, direcției de specialitate a Consiliului Județean, respectiv Direcția Buget-Finanțe și Asistență Economică, care va întocmi Nota de prezentare și propunerile de finanțare și le va supune spre aprobare Președintelui  Consiliului Județean, în calitate de ordonator principal de credite.

Se propune ca prin Dispoziție a Președintelui să fie aprobat un Regulament, respectiv un ghid al solicitantului pentru acordarea de subvenții care va fi pus la dispoziția asociațiilor, fundațiilor și organizațiilor neguvernamentale interesate.

            Având în vedere motivele expuse, se propune aprobarea organizării Comisiei de evaluare și selecționare a asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, precum și a altor organizații neguvernamentale fără scop lucrativ, care inițiază și organizează programe și proiecte culturale și pot primi subvenții de la bugetul județean, formată din 9 membri, în componența prezentată în proiectul de hotărâre alăturat.

 

 

Director,

 

Bartha Iosif

 

 

 

Văzut

Vicepreședinte

 

Emil Groza

 

 

 

 

 

DM/AȘ