ROMÂNIA                                                                           PROIECT

                           JUDEȚUL MUREȘ

                        CONSILIUL JUDEȚEAN                                                                                                                                                                       

 

 

 

  HOTĂRÂREA  NR. ____

din 29 iulie 2010

 

privind modificarea structurii organizatorice, a Statului de funcții și a Regulamentului de Organizare și Funcționare ale  Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș

 

 

 

          Consiliul Județean Mureș,

          Analizând Expunerea de motive nr.10.798/19.07.2010 a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș, privind modificarea structurii organizatorice, a statului de funcții și a Regulamentului de Organizare și Funcționare ale  Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș, Hotărârea Colegiului Director nr.4/19.05.2010, avizul comisiilor de specialitate, precum și Avizul nr.480755/15.06.2010 al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici;

          În conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999 r(2) privind Statutul funcționarilor publici,

          În temeiul dispozițiilor art. 91 alin (2) lit.c, art.97 alin. (1) din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată,

 

hotărăște:

 

Art.1. Se aprobă modificarea structurii organizatorice, a statului de funcții și a Regulamentului de Organizare și Funcționare ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș, conform anexelor 1, 2, 3, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2. Hotărârea Consiliului Județean nr.75/2010 privind reorganizarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș în urma înființării Centrului de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică Brâncovenești, Centrului de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică Călugăreni, Centrului de îngrijire și asistență Căpușul de Câmpie, Centrului de îngrijire și asistență Glodeni, Centrului de îngrijire și asistență Reghin, Centrului de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică Reghin, Centrului de îngrijire și asistență Lunca Mureșului și Centrului de îngrijire și asistență Sighișoara ca structuri cu personalitate juridică în subordinea Consiliului Județean Mureș și în structura Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș, se modifică în mod corespunzător.

Art.3. Cu ducere la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș.

 

      

 

 

           PREȘEDINTE

 

       Lokodi Edita Emőke                                           AVIZAT PENTRU LEGALITATE

                                                                                            SECRETAR

 

                                                                                    Aurelian Paul Cosma

 

 

 

CONSILIUL JUDEȚEAN MUREȘ

 

DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI

 

540081, Tg. Mureș, str. Trebely, nr. 7, Tel: 0265-213512, 0265-211699, Fax: 0265-211561,

 E- mail. office@dgaspcmures.ro,  www.dgaspcmures.ro

                                                                                                Nr.10.798/19.07.2010

    

E X P U N E R E  D E  M O T I V E

privind aprobarea modificării structurii organizatorice, a Statului de funcții și a

Regulamentului de Organizare și Funcționare pentru Direcția Generală

de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș

 

            În conformitate cu prevederile art. 23 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș, aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean Mureș nr.75/2010, directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș supune spre aprobare Consiliului Județean Mureș, structura organizatorică, statul de funcții și Regulamentul de Organizare și Funcționare.

Inițierea proiectului de hotărâre se datorează apariției unor reglementări legale noi, respectiv              H.G. nr.329/2010 privind unele măsuri de eficientizare a activităților în domeniul adopției, precum și implementarea proiectului (ANPFDC) „Creșterea capacității autorităților administrației publice locale de sprijin al copiilor cu dizabilități aflați în propria familie”, prin înființarea Echipei mobile de recuperare pentru copilul cu dizabilități.

Structura organizatorică actuală, a fost avizată de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici cu avizul nr.1883237/25.03.2009 și aprobată prin Hotărârea Consiliului Județean Mureș                                    nr.50/29.04.2009, cu un număr de 109 (funcții publice de conducere (FPC) - 13;  funcții publice de execuție (FPE) – 96), cu menținerea numărului total de personal aprobat prin hotărârea mai sus menționată de 1744.

 

I. Cu privire la modificările funcțiilor publice impuse de prevederile legale:

 

1.) Reorganizarea Compartimentului adopții din cadrul Serviciului îngrijire de tip familial a copilului în Compartiment de adopții și postadopții și care va funcționa în subordinea directă a directorului general.

În prezent Compartimentul adopții din cadrul Serviciului îngrijire de tip familial a copilului are în structură 4 posturi (3 funcții publice – asistenți social și psiholog și 1 personal contractual - psiholog).

Conform prevederilor art.1 din H.G.nr.329/2010 Compartimentul adopții și postadopți se organizează și funcționează în subordinea directă a directorului general.

Totodată direcția generală de asistență socială și protecția copilului are obligația ocupării posturilor aprobate pentru compartimentul adopții și postadopții cu funcționari publici sau, după caz personal contractual, absolvenți ai învățământului universitar de lungă durată, cu diplomă de licență în specializarea asistență social㠖 minimum 2 posturi, psihologie – minimum 2 posturi și științe juridice – minimum  1 post.

Astfel, se impune transformarea unui post vacant de inspector I. debutant de la Serviciul îngrijire de tip familial a copilului în consilier juridic I. debutant și trecerea acestuia în cadrul Compartimentului adopții și postadopții.

În urma acestei modificări, Serviciul îngrijire de tip familial a copilului, va funcționa cu un număr de                    9 posturi, în loc de 10 posturi (8 funcții publice și 1 personal contractual).

În cadrul Compartimentului de adopții și postadopții își vor desfășura activitatea 4 funcționari publici (2 asistenți sociali, 1 psiholog și 1 consilier juridic) și 1 personal contractual (psiholog).

2.) În urma referatelor unor șefi de servicii din cadrul direcției, înaintate Serviciului resurse umane se propun următoarele:

- la Serviciul juridic contencios 1 post vacant de consilier juridic I. principal  se transformă în consilier juridic debutant,

- la Serviciul evaluare complexă 1 post vacant de inspector I. superior se transformă în inspector                     I. principal;

- la Serviciul îngrijire de tip rezidențial a copilului 3 posturi vacante de inspector I. principal se transformă în inspector I. debutant;

- la Serviciul asistență maternală profesionistă 1 post vacant de inspector I. principal se transformă în inspector I. debutant și 1 post de inspector I. asistent în inspector I.debutant.

 

 

            Menționăm faptul că, în urma acestor modificări numărul funcțiilor publice din cadrul aparatului de specialitate al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș, va rămâne același  față de numărul funcțiilor  publice anterior avizate și aprobate.

 

II. Înființarea Echipei mobile de recuperare pentru copilul cu dizabilități

 

Înființarea Echipei mobile de recuperare pentru copilul cu dizabilități la nivelul județului Mureș, are la bază necesitatea asigurării serviciilor de recuperare pentru copiii încadrați într-o categorie de persoană cu handicap nedeplasabil sau fără acces la servicii specifice.

Demersul se înscrie în Planul Operațional pentru Implementarea Strategiei Naționale în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului 2008 – 2013, precum și în Strategia de dezvoltare a serviciilor sociale în județul Mureș, în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului și a persoanelor adulte cu handicap sau aflate la nevoie, pentru anii 2008 – 2011, aprobată prin Hotărârea Consiliului Județean Mureș nr.49/2008, respectiv nr.76/2010.

În acest context la inițiativa Autorității Naționale pentru Protecția Familiei și a Drepturilor Copilului urmează derularea proiectului „Creșterea capacității autorităților administrației publice locale de sprijin al copiilor cu dizabilități aflați în propria familie” la nivelul a 20 de județe, inclusiv în județul Mureș, prin înființarea Echipei mobile de recuperare pentru copilul cu dizabilități, care va asigura: servicii de consiliere și sprijin pentru părinți/ familie; servicii de recuperare: asistenta psihologica si psihopedagogica, kinetoterapie, logopedie, servicii de formare de deprinderi de viață, educative, recreative, de socializare; informare la nivelul comunității și care presupune următoarele:

1.            - prin proiect se asigură formarea profesională a specialiștilor (personalul echipei mobile, personalul serviciului evaluare complexă, profesioniști din comunitatea locală, din care provine copilul cu handicap), dotarea echipei mobile cu autoturism și echipamentele necesare specialiștilor.

2.            -  pentru derularea proiectului este necesar ca, DGASPC Mureș, să asigure organizarea echipei mobile, și ocuparea posturilor pentru următoarele categorii de specialiști:  1 psiholog, 1 asistent social, 1 psihopedagog, 1 kinetoterapeut.

Astfel, pentru înființarea Echipei mobile de recuperare pentru copilul cu dizabilități se propun unele modificări în structura organizatorică a DGASPC Mureș și anume:

                       - 3 posturi de muncitor de la Centre rezidențiale pentru copii cu deficiențe neuropsihiatrice vor fi transformate, după cum urmează:

-       1 post de muncitor I în asistent social debutant;

-       1 post de muncitor II în psihopedagog;

-       1 post de muncitor III în kinetoterapeut.

             -   1 post de psiholog vacant (personal contractual) de la Serviciul evaluare complexă.

            În urma acestor modificări Serviciul evaluare complexă va avea în structură un număr de 8 posturi, în loc de 9 posturi, iar Centrele rezidențiale pentru copii cu deficiențe neuropsihiatrice vor funcționa cu un număr de 167 posturi, în loc de 170 posturi.

 

III .  Modificarea Regulamentului de Organizare și Funcționare

 

1. Văzând referatul nr. 15482/16.07.2010, întocmit de Serviciul Administrativ, PSI și Protecția muncii, din care rezultă necesitatea completării obiectului de activitate a DGASPC MUREȘ cu cea de activitate de transport rutier de persoane în cont propriu pentru persoane asistate - copii, adulți – sau pentru angajații direcției în interes de serviciu, precum și a colaboratorilor în interesul DGASPC Mureș, în vederea obținerii de la Autoritatea Rutieră Română agenția Mureș, a Certificatului de transport în cont propriu, pentru respectarea prevederilor legale în vigoare referitor la transportul rutier, propunem introducerea în Regulamentul de Organizare și Funcționare a DGASPC MUREȘ, după art.5 alin.(2), litera f.), litera g.) care va avea următorul cuprins:

„desfășoară, activități de transport rutier de persoane și/sau marfă, în cont propriu cu autovehiculele din dotare (autoturisme, autoutilitare, microbuze, autobuze etc.) la nivel județean, național și internațional, pentru persoane asistate - copii, adulți – sau pentru angajații direcției în interes de serviciu, precum și a colaboratorilor în interesul DGASPC Mureș„.

2. Capitolul V. Serviciile Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș, se completează, astfel: după V.B.13 Serviciul evaluare complexă, se introduce V.B.14 Echipa mobilă de recuperare a copilului cu dizabilități.

 

Atribuțiile  Echipei mobile de recuperare a copilului cu dizabilitati:

Echipa mobilă de recuperare a copiilor cu dizabilități este o componentă a Serviciului evaluare complexă a copilului și are următoarele atribuții:

            Menționăm faptul că, prin aceste modificări în structura organizatorică a DGASPC Mureș, numărul de posturi rămân același, cu structura aprobată prin Hotărârea Consiliului Județean Mureș nr.75/2010.

            Având în vedere cele de mai sus, se supune spre dezbatere și aprobare proiectul de hotărâre privind modificarea organigramei, a statului de funcții și a Regulamentului de Organizare și Funcționare ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș.

 

 

 

 

 

  Director General,

 

SCHMIDT Lorand