R O M Â N I A
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN

HOTĂRÂREA NR. 74
din 29 aprilie 2010
privind înființarea Centrului de Îngrijire și Asistență Sighișoara, ca instituție de asistență socială cu personalitate juridică, în subordinea Consiliului Județean Mureș și în structura Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș

Consiliul Județean Mureș,
Având în vedere Expunerea de motive nr. 8812 din 21.04.2010, Hotărârea Colegiului Director al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș nr. 2 din 17.11.2009, precum și avizele Autorității Naționale pentru Persoane cu Handicap și comisiilor de specialitate,
Văzând prevederile Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată cu modificările și completările ulterioare, a H.G.nr.539/2005, pentru aprobarea Nomenclatorului instituțiilor de asistenta sociala si a structurii orientative de personal, a Regulamentului-cadru de organizare si funcționare a instituțiilor de asistență socială cu modificările și completările ulterioare și ale O.G. nr. 68/2003 privind serviciile sociale, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul art. 91 alin (1) lit."d", coroborat cu alin.(5) lit."a" pct.2 precum și alin.(2), lit."c" din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată,
În baza art. 97 alin. (1) din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

hotărăște:

Art.1. Centrul de Îngrijire și Asistență Sighișoara se înființează începând cu data de 01 iulie 2010, ca instituție de asistență socială cu personalitate juridică, în subordinea Consiliului Județean Mureș și în structura Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș.
Datele de identificare a Centrului de Îngrijire și Asistență Sighișoara sunt prezentate în anexa nr. 1.
Art.2. Se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare a Centrului de Îngrijire și Asistență Sighișoara, conform anexei nr.2.
Art.3. Se aprobă organigrama și statul de funcții al centrului, conform anexelor nr. 3 și 4.
Art.4. Se aprobă componența Consiliului consultativ al centrului, conform anexei nr. 5.
Art.5. Bugetul de venituri și cheltuieli al Centrului de Îngrijire și Asistență Sighișoara este cel aprobat potrivit anexei nr.2/40 la Hotărârea Consiliului Județean Mureș nr.26/2010.
Art.6. Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.7. De îndeplinirea prevederilor prezentei hotărâri răspunde Direcția Economică, Direcția Juridică și Administrație Publică din cadrul Consiliului Județean Mureș și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș.
Art.8. Prezenta hotărâre se comunică: Centrului de Îngrijire și Asistență Sighișoara, Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș și membrilor Consiliului consultativ și intră în vigoare la data de 01 iulie 2010.

 

PREȘEDINTE
Lokodi Edita Emőke
  Contrasemnează
SECRETAR
Aurelian Paul Cosma